duminică, 24 ianuarie 2010

Tectonica sentimentelor

Diane si Richard traiesc urmarile tectonicii sentimentelor (foto. TNB)

Tectonica sentimentelor este o piesa scrisa de Eric-Emmanuel Schmitt, pe care am vazut-o saptamana trecuta la TNB, sala Atelier. Nu sunt critic de teatru, asa ca nu fac decat sa exprim o parere de spectator, insa mi-a placut atat de mult incat am facut o gasca de prietene alaturi de care sa o mai vad o data. Din nefericire, insa, la urmatorul spectacol n-am mai gasit bilete. "O sa-ti placa in mod sigur", mi-a spus Ilinca Goia, cand am schimbat doua vorbe la HotNews.ro. "Place tuturor femeilor intre 25 si 40 de ani si nu numai", mi-a spus ea.

Iar Ilinca Goia, care joaca rolul principal, a fost absolut minunata in rolul Diane. Cronicile au fost bune, iar povestea este foarte actuala. Este o poveste despre iubirea in aceste vremuri in care femei frumoase, inteligente si realizate profesional nu reusesc sa gaseasca iubirea sau ii dau cu piciorul atunci cand o gasesc, despre faptul ca, in ciuda faptului ca sunt puternice, sunt totusi foarte fragile cand vine vorba despre sentimente.

Diane este deputat, o femeie frumoasa, inteligenta si instarita, si il iubeste pe Richard. Relatia lor pare total fara probleme. Numai ca intr-o zi ea incepe sa se intrebe daca iubirea lor e la fel, are aceeasi intensitate si faptul ca el n-o mai cere de sotie - dupa ce o facuse anterior de mai multe ori, iar ea refuzase - nu e cumva un semn al faptul ca sentimentele palesc. Si ii marturiseste asta mamei ei, ceva in genul (e rezumat, sau parafrazat): "Cand stam unul langa celalalt si citim, el casca. Atunci cand vine dintr-o calatorie de afaceri, nu mai alearga spre mine sa ma ia in brate la fel ca la inceput, nu ma mai striveste la pieptul lui cand ma imbratiseaza, iar calatoriile de afaceri nu mai par sa il faca sa sufere la fel ca inainte din cauza despartirii de mine". Mama sa ii sugereaza sa discute cu Richard, dar nu asa, direct, cum ii e stilul, ci sa-l ia"mai pe departe".


Asa ca atunci cand se intoarce el cu ziarul, Diane deschide aceasta discutie. Si il ia pe ocolite: "Nu ti se pare ca in ultima vreme sentimentele mele fata de tine au mai slabit, ca atunci cand citim eu casc adesea, ca nu ma mai arunc in bratele tale atunci cand vii dintr-o calatorie de afaceri, ca nu te mai las sa ma strivesti la pieptul tau cand ma imbratisezi si ca nu mai sufar atat cand mergi intr-o calatorie?" Confruntat cu acest discurs, Richard replica si se arata usurat ca a deschis ea acest subiect. Ma simt usurat, ii spune, simteam si eu mai de demult ca e asa, insa nu am spus-o. Si ajung astfel la concluzia ca ar trebui sa se desparta, dar sa ramana cei mai buni prieteni.

In cinci minute, soarta cuplului lor s-a schimbat profund. Ei par schimbati profund, de la ideea ca despartirea e dureroasa chiar si pentru 5 minute, cat ii ia lui sa cumpere ziarul, la ideea de a se desparti definitiv, pentru ca nu se mai iubesc. Sau cel putin pentru ca asa sustin, din orgoliu, amandoi.



Diane si Richard raman cei mai buni prieteni. Numai ca nu prietenia e ceea ce doreau amandoi.

***
Ca o paranteza, eu am ajuns la concluzia ca iubirea este un sentiment supraestimat. Adica iubirea, per se, eu nu cred ca e un sentiment. Ca asa ne-au bagat in cap toate filmele, operele literare, romanele de dragoste, cantecele si toate cele ce proslavesc acest sentiment sau il evoca, e o alta treaba. Ce e iubirea? Poti sa o definesti cu o singura simtire? Pentru mine iubirea inseamna atractie fizica, respect, apreciere, faptul ca esti mandru de celalalt si realizarile lui, sprijin/ajutor pe care i-l acorzi atunci cand are nevoie, generozitate fata de celalalt, loialitate, faptul ca te dedici celuilalt, un strop de gelozie - nu inteleasa in sensul ei bolnavicios, ingrijorare cand nu-i e bine, bucuria companiei lui. Toate astea cu plus intre ele. Poti fi indragostit la nesfarsit in relatia ta? Eu zic ca nu, ca sentimentele se transforma, exact ca in piesa despre care va vorbesc. Indragosteala e doar faza de inceput si de cunoastere si de atractie ce caracterizeaza o viitoare relatie de iubire intre doi oameni. Si asta se poate explica psihic si chimic, nu-i asa? Si atunci cand spui iubesc, dar nu sunt indragostit, la ce te referi? E si asta o replica-cliseu pe care o vedem prin filme, nu? Care intretine o alta iluzie sau furnizeaza o scuza.
***
Straniu, exact in momentul in care il iubea cel mai mult, Diane il pierde din cauza nesigurantei ei privind sentimentele barbatului iubit. Si cand il confrunta, o face total gresit. Cuvintele amandurora spun, in dragoste, exact contrariul a ceea ce simt. Ei traiesc, de fapt, tectonica sentimentelor - adica acea mutatie a sentimentelor, precum cea a placilor tectonice, care provoaca - in miscarea lor - cutremure, valuri imense, tsunami.

Rodica (dr) ii spune lui Diane (stg) ca o ajuta, pentru ca uraste. "Ura, doamna, este cel mai constant sentiment, nu te dezamageste niciodata", spune personajul.

Diane, eroina piesei, este cel mai bine descrisa de autorul ei. Am gasit un interviu cu Eric-Emmanuel Schmitt, in care spune: "Am incercat sa scriu un fel de traseu initiatic in iubire. Aceasta femeie ajunge sa iubeasca in final, cand e prea tarziu. Va fi ea capabila sa mai iubeasca dupa aceasta poveste? Nu stiu. Cand a avut posibilitatea de a iubi, din cauza indoileilor sale asupra ei insasi, a ratat oportunitatea de a iubi un om dispus sa o iubeasca. Ambii aveau ocazia foarte buna de a trai ceva foarte puternic. Insa indoielile pe care le avea ea fata de ea insasi si asupra celuilalt, faptul ca ea confunda iubirea si pasiunea, sentimentul si intensitatea lui, o fac sa distruga totul. Si isi intelege greseala. E asta un bagaj pentru viitor sau doar finalul?".

Sentimentele se schimba in timp, asta e ideea piesei, se muta, precum placile tectonice, mutatie care provoaca rupturi, dislocari, un vulcan psihologic si seisme care lasa urme profunde in fiinta celor ce iubesc. Fara a vrea sa va dezvalui prea mult din piesa, pentru cei care veti vrea sa o vedeti, mai spun doar ca Diane va afla ca Richard a mintit, ca atunci cand i-a spus ca si sentimentele lui nu mai sunt la intensitatea initiala. Era doar pentru a se apara, din orgoliu, reactia lui la vorbele iubitei, care nega tot ce traiesera ei inainte, toata iubirea lor.

Piesa este o drama, din punctul meu de vedere, insa are o serie de episoade amuzante, de dialog amuzant. Savurat de public, care, din punctul meu de vedere, a gasit amuzante episoade chiar dramatice.

Tot din interviul citat mai devreme, cea mai buna concluzie despre piesa o trage tot autorul: "Piesa este, in acelasi timp, cruda si optimista. Ce ar fi optimismul fara cruzime, luciditate si constientizarea a ceea ce ne face rau? Optimismul nu este negarea greutatilor, ci dorinta de a continua, in ciuda tuturor piedicilor si suferintelor. Aceasta piesa arata dificultatea de a iubi, dar si faptul ca iubirea apare la unii cand dispare pasiunea. Iubirea incepe cand incetam sa mai fim indragostiti. Poate in momentul in care ne despartim ar trebui de fapt sa incepa totul, pentru ca pasiunea se evapora si il percepem pe celalalt asa cum e in realitate. Dispar iluziile si il vedem pe celalalt. Se intampla adesea ca atunci sa incetam sa iubim, cand, de fapt, de-acolo ar trebui sa incepem sa iubim".

Te iubesc, Richard. Te iubesc, Diane.

5 comentarii:

  1. adesea iubim iubirea, ideea în sine, când e vorba de persoane în carne și oase găsim tot felul de cusururi pe măsură ce trece timpul. și renunțăm. și apoi regretăm. iubim doar atunci când putem iubi (sau măcar) accepta și tot ceea ce - la prima vedere - nu ne place la celălalt...
    un deziderat aproape utopic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari pentru comentariu ...

    Eu ce sa zic, cateva comentarii de amator:
    Lectii de actorie servesc in aceasta piesa Liviu Lucaciu si Tamara Cretulescu. Noi nu venim la teatru ca sa aflam raspunsuri la problemele vietii ci ca sa gustam un act artistic, nu venim ca sa ne exprimam acordul sau dezacordul cu vreun personaj ci ca sa admiram o compozitie artistica. Cuvantul, sunetul, culoarea sunt doar instrumente, mijloace prin care sufletul se curata de zgura cotidiana si isi umfla aripile spre inalt.

    Ca arta teatrala Liviu Lucaci si Tamara Cretulescu sunt arta ca arta. Ilinca Goia este prea cabotina, cu gesturi prea incarcate care tradeaza destula facatura, cel putin in primul act. Ceea ce i-as recomanda, daca mi-ar fi permis, ar fi cateva personaje de rol secundar, in care exagerarile, tuscheurile prea groase sau cabotinismele a la "del arte" sunt deranjante. De ex Carmen Ionescu mi s-a parut excelenta in rol secundar insa adusa in prim plan parea ca face mereu cu ochiul: "sa nu credeti ca eu chiar as putea fi o curva ...". Simplitatea personajului trebuie asumata pana la capat, asa cum face Valentina Zaharia care ramane pana la sfarsit o adolescenta simpla si sincera pentru care literatura nu este o metafizica ci o simpla solutie psihologica de a rezista intr-o lume neprietenoasa. De la teatru, lumea nu trebuie sa plece cu un personaj memorabil ci cu un rol memorabil. Ca rol, am plecat acasa cu Liviu Lucaci si Valentina Zaharia. Ca personaj, am plecat acasa cu Ilinca Goia si cu Carmen Ionescu. Tamara Cretulescu este ceva special, este alta clasa de teatru care cere o discutie cu totul separata.

    Una peste alta, piesa merita un zece plus. Sotia mea a plans in hohote, iar un prieten pe care l-am invitat la spectacol, mi-a repetat tot drumul in masina: "Bai, de ce n-a rams cu Ilinca, eu vroiam sa ramana cu Ilinca, bai, ce fraier ...". Piesa a produs adanci emotii si o implicare adanca a spectatorilor si felicit trupa pentru prestatie. Personal, am strigat de vreo zece ori bravo in timplu spectacolului, desigur acolo unde am crezut ca merita.

    Felitari inca o data trupei si recomadarea maxima pentru vizionare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am vazut-o aseara, superba si sincer mi-a placut mai cel mai mult cum a jucat Valentina :)

    Nu trebuia totusi sa dezvalui concluzia piesei, pentru cei care n-au vazut-o inca ..

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu mi-a placut piesa, mult prea lunga si multe exagerari, mai ales tipetele.

    RăspundețiȘtergere