De multa vreme ma tot intreb: e Biserica Ortodoxa invechita si, prin urmare, si ritualurile ei, sau e vorba despre preoti? M-am intrebat mereu de ce botezul - un gest simbolic - nu poate fi ca la catolici, cand li se toarna celor mici niste apa pe cap. Nu, noi ii dezbracam pe copii - iar bisericile sunt racoroase in general, chiar si vara - ii cufundam in apa in cel mai fericit caz, in cel mai nefericit, ii punem sa faca scufundari in cristelnita. Iar apa, daca sunt norocosi, e calda si placuta, cum a fost la Ingrid, insa daca e doar calduta la inceput, va dati seama ca pana ajunge bebe in ea s-a racit.
Va marturisesc ca una dintre marile mele temeri a fost botezul, eu nu vroiam ca lui Ingrid sa inceapa sa ii fie frica de apa. Ma gandeam ca o scufundare nereusita in cristelnita putea anula tot ce construisem noi in cateva luni, jucandu-ne la baita si facand in asa fel incat fetita sa isi doreasca orice interactiune cu apa.
Cu vreo cateva saptamani inainte de botezul lui Ingrid, am vazut botezul fetitei Danielei Gyorfi. M-a sunat mama ca il dau in direct si sa vad ritualul, sa stim sa ne pregatim. In acel moment m-am ingrijorat si mai tare, pentru ca am vazut ca nasa se speriase avand impresia ca fetita nu are aer dupa ce a scos-o din cristelnita.
Asa ca mi-am rugat prietena si, in acelasi timp, nasa lui Ingrid sa insiste la preot sa nu scufunde capul copilului in apa. Nu stiu daca a fost cazul sa ii spuna sau nu, insa Printele Laurentiu Urian de la biserica din Sercaia, acolo unde am ales sa o botezam pe fetita a fost minunat.
A luat copilul si l-a scufundat de la gat in jos, ca apoi sa ii toarne cu mana apa si pe cap.
Ma gandeam chiar sa fac sau sa ma alatur unui grup care sa ceara generalizarea acestor metode in ritualul botezului, pentru ca am auzit foarte, foarte multi parinti care au avut copiii chinuiti in acest moment atat de special si care ar trebui sa ramana in amintirea familie ca un eveniment cu adevarat fericit. Cum a fost cazul nostru.
Postări
