marți, 26 iunie 2012

Audierile de ambasadori, o poveste...

Audierile de ambasadori de astazi au fost asa cum ma asteptam. O poveste! Incepand cu inceputul, adica cu faptul ca fusesera anuntate pentru ora 15.00, dar ele au inceput, de fapt, la ora 13.30. Intr-o sala micuta pentru interesul manifestat, a comisiei de politica externa din Camera Deputatilor, desi, in general, ele se desfasurau la Salonul Alb, la Senat, o incapere mult mai ofertanta si pentru presa. Pentru ca, asa cum stiti, din fericire, aceste audieri sunt publice.

I-am gasit pe colegii mei, vreo patru, inghesuiti pe o canapea de doua locuri, cu laptopuri si carnetele in poala. Am intrebat cam pe unde stau presedintii si urmaream daca se ocupa toate scaunele de la masa care forma o elipsa, sa vad unde ma pot aseza si eu. Apoi am cerut un scaun, care mi s-a adus. De obicei, la audieri de ministri sau ambasadori, jurnalistii pot sa stea intr-un capat mai retras al mesei, ca sa nu scrie pe genunchi, atunci cand nu exista locuri pentru ei.

Pe cand sa inceapa sedinta, m-am asezat pe un astfel de loc, sa fiu aproape de reportofon si sa controlez inregistrarea, sa pun time codes pe problematici, asa cum fac de obicei. Ei bine, un "domn" a venit la mine si mi-a zis ca nu pot sa stau la masa cu parlamentarii. Ma intelegeti, nu se poate. Chiar daca am argumentat ca sunt locuri libere si ca as vrea sa fiu aproape de reportofon. Nu, parlamentarii sunt fiinte superioare alaturi de care tu, un biet muritor de rand, un jurnalist, nu ai cum sa stai.

Mai tarziu, acelasi trepadus, a incercat sa ridice de la masa niste asistente de parlamentari sau angajate ale Comisiei, fetele alea care graviteaza prin cadru in astfel de ocazii, dar care nu sunt parlamentari, pentru ca Tariceanu, care intarziase, sa stea langa presedintii de comisii. Fostul premier insa, un om educat, a insistat ca doamnele si domnisoarele sa ramana pe locurile ocupate, nu de alta, dar nu ridici o femeie pentru un barbat, fie el si fost premier. Numai ca trepadusul nu stia ca regulile de politete se aplica in toate cazurile.

Sa trecem insa la problema de fond. La audieri. Am scris despre ele pe HotNews.ro, dar simt nevoia unor comentarii personale, mai potrivite pe blog decat intr-un articol informativ.

Propunerile astea au fost problematice din start. Lista cu cei sase ambasadori propusi a fost trimisa Parlamentului pe ultima suta de metri a guvernului Ungureanu. Candidatii au fost audiati de comisiile de politica externa din care au lipsit reprezentantii opozitiei, aflati atunci in greva parlamentara. Si au primit atunci avizul pozitiv al comisiilor. Apoi Titus Corlatean a vorbit despre aceste audieri - la care presa n-a prea fost prezenta sau despre care n-a prea stiut - este cazul meu si al altor cativa colegi care se ocupa de MAE. Nici numele nu erau cunoscute, cu exceptia celui al Danei Constantinescu, propusa pentru postul din Italia.

Evident ca actuala putere, atunci in opozitie, a contestat-o. O considerau o apropiata a presedintelui Basescu, ambasada din Italia este una importanta si diaspora numeroasa. Si ei suspectau ca punerea unui om apropiat lui Basescu (a lucrat cu el in Ministerul Transporturilor) ar putea duce la o fraudare a alegerilor in Italia, asa cum acuza ca s-a intamplat la Paris, cand ambasador era Teodor Baconschi. Sunt temerile eterne ale PSD, sunt acuzele lor constante, eu doar le reproduc aici si explic situatia, pentru a o intelege si cei care nu sunt atat de bine initiati in ale politicii interne sau/si externe.

Andrei Marga a tot spus ca e o problema cu propunerea pentru Italia, aratand clar ca presedintele o agreeaza, in timp ce noul guvern si noul ministru de exerne nu sunt de acord cu propunerea. Insa MAE a retrimis la Parlament acea lista. De ce? Pentru ca, legal, nu poate face altceva. Nu poate interveni in acest proces pana cand mandatul acestor ambasadori propusi nu se va fi incheiat. A explicat-o chiar Dan Petre, secretar de stat in MAE, in timpul audierilor.

Ideea este ca propunerea a fost facuta legal, de ministrul in functie Cristian Diaconescu, iar singura solutie era nu indepartarea de pe lista a candidatilor actuali, ci retragerea lor de buna voie. Chiar si in conditiile in care Dana Constantinescu si Valeriu Nistor, propus pentru ambasada din Qatar, nu au primit avizul pozitiv, ei pot deveni ambasadori, intrucat decizia finala este a presedintelui. El acrediteaza ambasadorii, nu exista nicio ambiguitate asupra acestei atributii.

Era evident ca Danei Constantinescu ii vor face zile grele. Au si preferat sa o audieze prima, in ciuda ordinii de pe lista. Au argumentat prin faptul ca e singura doamna. Oricum, ei i-au dedicat extrem de mult timp din ora si jumatate avut la dispozitie pentru audieri.

In momentul in care Mircea Geoana i-a pus intrebarea care sunt numele ministrilor de externe, interne si ai economiei si finantelor din guvernul Monti era clar ca a prins-o.

Trebuia sa stie numele tuturor membrilor guvernului italian, avand in vedere ca urma sa mearga acolo la post?

Trebuia sa aiba printata lista cu numele acestora?

Nu stiu, pentru ca a avut un discurs liber, n-a avut scris nimic, a cautat in memorie elementele discursului ei si, in ciuda faptului ca Tariceanu a caracterizat prezentarea sa drept "o totala brambureala", a fost structurata. A abordat chestiunile intr-o ordine logica, numai ca, din punctul meu de vedere, a inceput slab, cu evocarea istoricului relatiilor diplomatice si obiectivele generale precum sprijin pentru Schengen si pe MCV.

Ambasadoarea a raspuns sincer: nu stiu aceste nume. Si a aratat logic ca nu e un impediment, pentru ca inaintea unei intalniri normal ca te pregatesti si ii afli mai mult decat numele ministrului, ii studiezi CV-ul si probabil afli si informatii personale despre el.

Situatia nu e transata odata cu avizul negativ al comisiilor parlamentare. Daca Traian Basescu vrea, ea poate ajunge ambasador.

I-am citit CV-ul. el arata asa: :
  • 1992-1996 expert relatii internationale - Min. Transporturilor
  • 1996-1999 sef serviciu relatii internationale - Min. Transporturilor
  • 1999-2003 dir gen.al directiei generale Relatii internationale - Min. Transporturilor
  • 2003-2006 dir.gen. al Directiei Generale integrare Europeana si Relatii Internationale - Min. Trasporturilor
  • 2006-prezent Ambasador al Romaniei in Slovenia
Judecati voi daca aceasta experienta o califica sau nu.

Niciodata nu am vazut in comisiile de politica externa ale parlamentului dezbateri ca astazi asupra prestatiei ambasadorilor propusi si merg de ani buni la audieri. Pentru mine, ca jurnalist, a fost interesanta aceasta parte, pentru ca eram convinsa ca nu-i vor da avizul si atunci curiozitatea mea era suscitata de teatrul pe care urmau sa il joace in fata presei pentru a construi respingerea Danei Constantinescu.

Nu ma intelegeti gresit, nu ii iau apararea.

Cred si eu ca in Italia, la fel ca in SUA, Germania, Franta, R. Moldova, Spania si Rusia este nevoie de diplomati de cariera, experimentati.

Nici antecesorul doamnei Constatinescu nu era insa un diplomat experiementat. Razvan Rusu  nu invatase inca italiana cand a preluat postul de la Roma si l-a nemultumit teribil pe presedintele Basesescu prin absenta de la un eveniment de ziua nationala a Romaniei organizata la Roma, fapt care a si determinat rechemarea lui in tara.

Ramane de vazut ce se va intampla in cazul ei, daca presedintele va accepta alte propuneri. Ministrul Marga spunea vineri, intr-un interviu pe care i l-am luat, ca are vreo trei. Hm, trei diplomati grei, disponibili, care sa corespunda criteriilor cerute de parlamentari?

A fost urata si atitudinea celor doi reprezentanti ai MAE prezenti la audieri, secretarii de stat Ovidiu Dranga si Dan Petre. In momentul in care i s-a pus Danei Constantinescu intrebarea referitoare la numele ministrilor, au avut un zambet care spunea totul: "Hm, a prins-o!".

Dan Petre a raspuns la toate interprelarile parlamentarilor, aratand faptul ca MAE se afla in imposibilitatea de a face noi propuneri in aceste cazuri.

Cat despre Valeriu Nistor, nu stiam detalii multe despre el. Insa cand i-am citit CV am vazut ca are o experienta ampla ca manager. Vine din mediul economic, corporatist si, vorba lui Calin Popescu Tariceanu, cand vorbesti despre Qatar nu prea vorbesti despre relatie politica, ci despre una economica.

Iar economic, toate lucrurile pe care le-a spus in scurta sa interventie, mi s-au parut foarte ok. M-a deranjat insa atitudinea 'de sus' a liberalului Daniel Stamate Budurescu, care i-a sugerat sa inceapa ca atasat economic pana sa ajunga la postul de ambasador. I-a zis ceva de genul: apreciez ca sunteti ca si mine inginer, dar eu am mai trecut pe la MAE inainte sa devin ambasador. Si i-am consultat CV acestui domn deputat, sa vad cu ce activitate se lauda el. Iata-l:
  • 2005 - 2008 - Şef cabinet primar - Primăria sector 1
  • 2004 - Director - DAIP - Primăria sector 1
  • 2002 - 2005 - Administrator societate comercială
  • 1999 - 2001 - Ambasador al României în R. Senegal, Mali şi Burkina Faso
  • 1993 - 1998 - Consilier, expert, consultant parlamentar în Senat
  • 1992 - Secretar II, referent de spaţiu la Direcţia Africa - M.A.E.
  • 1990 - 1991 - Şef birou senatorial
  • 1982 - 1990 - Inspector pt. verificarea calităţii utilaje pt. Uzina de apă grea
  • 1978 - 1990 - inginer proiectant gr. III - IPROCHIM
  • 1974 - 1977 - inginer stagiar la IA Slatina, IMUC, IUC Griviţa 
Sincer, ma impresioneaza mai mult CV-ul unui om care a ajuns director general al unei multinationale in Austria. Acum are o firma de consultanta de management si afaceri din mai 2007, iar inainte a lucrat pentru compania Xerox. Din iulie 1997, cand a inceput ca manager marketing si operatiuni pentru Xeron Romania si R. Moldova, pana indecembrie 2006, cand ajunsese deja director general al Xerox Austria, dupa ce, timp de 3 ani, intre 2001 si 2004 ocupase aceeasi pozitie, in cadrul aceleiasi companii, insa in Romania si Republica Moldova.

M-a amuzat, si in cazul lui Nistor, baletul intre parlamentari si cei doi secretari de stat de la MAE. Adica mesajul eram cam acesta: mai baieti, de ce ne propuneti ambasadori oameni care nu au niciun pic de practica diplomatica? Ca Dan Petre sa raspunda (parafrazat si citit printre randuri): pai stiti, nu e lista noastra si n-aveam, LEGAL, cum sa propunem o alta.

Iar sugestia lui Geoana adresata MAE de a-l tine aproape pe Nistor este hilara. Sponsorul, cum l-a caracterizat unul dintre parlamentari pe Valeriu Nistor, nu cred ca sta el in stagiu de pregatire la MAE, sa invete diplomatie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu